Stoican: „Vrem să continuăm jocul bun din partida cu Pandurii”

Stoican:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul formației Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește ca echipa sa să aibă același joc bun din partida cu Pandurii Târgu Jiu, din sferturile de finală ale Cupei României, și în meciul cu FC Botoșani, de sâmbătă.

„Ne așteaptă o partidă pe care trebuie să o câștigăm. E o partidă dificilă chiar dacă noi pornim ca și favoriți pe calculul hârtiei. Întâlnim o formație care în ultima perioadă nu a adunat puncte, sunt convins că vor veni foarte motivați. Am înțeles că s-au făcut și ceva schimbări în conducere. Nu va fi o partidă ușoară, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să o câștigăm. Vrem să mergem pe această linie, să continuăm jocul bun pe care l-am făcut în partida de cupă. Chiar dacă am câștigat meciul din cupă le-am spus după meci că ne așteptă o partidă dificilă, care trebuie tratată cu maximă seriozitate. Vrem să creștem de la meci la meci. Suntem încă datori suporterilor noștri, chiar dacă am reușit cât de cât să mai echilibrăm balanța. Atunci când primești laude te bucură acest lucru, sper să mergem în continuare pe această linie. Eu, chiar dacă voi ajunge mare, nu o să mă dau mare. Ideal ar fi să facem spectacol și să câștigăm și meciurile. Noi suntem bine acum, dar când vom reuși să marcăm multe goluri va fi excelent. E îmbucurător că avem ocazii cu echipele bune, iar ele nu”, a declarat Stoican.

Tehncianul dinamovist a luat decizia de a schimba căpitanul de echipă, după ce Cosmin Matei a avut un gest nervos în timpul partidei cu Pandurii Târgu Jiu, în momentul în care a fost înlocuit: „Matei și-a revenit, nici nu știu dacă a fost ceva din care să-și revină. Matei rămâne pentru mine un jucător deosebit, care poate să decidă jocul. E un jucător pe care eu mă bazez și sunt convins că va face treabă bună. Va ajunge un jucător foarte mare. El se simțea foarte bine și un dram de nebunie l-a făcut să aibă acel gest. Dar știu ce fel de om este și că îl doare atunci când nu are reușite. Eu în general încerc să îndrept greșelile. Acești jucători sunt ca și copiii mei. Și pe copilul meu îl pedepsesc cu gândul că acea greșeală nu se va mai repeta. Nici mie nu-mi convine când îl văd trist pe Cosmin, dar sunt convins că fac totul spre binele lui. Din momentul de față căpitanul echipei este Dragoș Grigore. Trebuia să iau această hotărâre, fotbalul ne-ar fi pedepsit. Dragoș Grigore este un exemplu pentru toți și în teren și în afara lui”.

Flavius Stoican este convins că echipa sa va ajunge să treacă și printr-o perioadă mai puțin fastă și speră să poată gestiona bine situația. „Sincer, chiar aș vrea să se oprească pentru că sunt probleme din punctul de vedere al antrenamentelor. Acum deocamdată vremea e bună, dacă va continua așa, mi-ar fi drag să continuăm. Dar sunt riscuri mari pentru jucători, numai în ultima partidă am pierdut doi jucători importanți din cauza condițiilor meteo. Jucătorii sunt expuși la accidentări, nu e spre binele lor. Depinde doar de noi dacă vom continua și anul viitor cu un joc bun. Nu sunt temător că anul viitor vor juca mai bine decât noi. Înseamnă că noi suntem de vină. Indiferent când și în ce condiții se joacă, de noi depinde totul. Sper să gestionez bine și momentele mai puțin bune, să fiu alături de jucători atunci când va fi nevoie. Nu vreau ca acum să-i laud pe jucători iar altă dată să-i critic. Eu nu fac nuntă după o victorie și înmormântare după un eșec”, a mai spus Stoican.

Antrenorul echipei Dinamo nu a stabilit încă o listă cu jucători pe care i-ar dori să-i transfere la formația sa: „Nu ne-am gândit la nume de jucători care ar putea veni. Le-am cerut celor de la departamnetul de scounting să-mi arate orice jucător consideră ei că merită. Îl voi urmări și eu și îmi voi da acordul sau nu, dar asta numai la finalul acestui an”.

În ceea ce privește adversarul din semifinalele Cupei României Timișoreana, Stoican consideră că toate celelalte trei contracandidate sunt mai bine cotate decât echipa sa. „Nu pot spune că îmi doresc un anume adversar în semifinala cupe, toți sunt buni. Ne pot înfrânge, ei pleacă favoriți, toți trei sunt mai bine cotați acum decât no. Dar să știți că nici noi nu ne vom lăsa mai prejos. Salariile s-au luat și înainte de meciul cu Pandurii și se vor lua. Eu sunt adeptul zicalei, după muncă și răsplată. Dacă vom munci vor veni și bani”, a mai spsu Stoican.

Partida Dinamo – FC Botoșani, din cadrul etapei a XVII-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 20.30, pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×